Simfonia Apei – Fântânile Urbane din Piaţa Unirii, București, România
Dragă cititorule,
Eu sunt Diana și azi voi povesti cele mai intense și plăcute emoții trăite din ultima perioadă: fericire, armonie, liniște, pace, entuziasm, bucurie. Da, ai citit bine, este vorba de fântânile Primăverii din Piața Unirii, București, României. Spectacolul oferit de aceste fântâni urbane este absolut magic. După o zi minunată petrecută cu familia, prietenii sau cei dragi, te poți bucura de un show gratis, astfel că poți asista la un spectacol deosebit de jocuri de apă, muzică și proiecții de lumină. Pot spune că este unul la fel de reușit precum show-ul din Dubai, sau Las Vegas. Spectacolele din weekend, între lunile mai și octombrie, (de vineri până duminică) funcționează seara, în regim de spectacol stradal. Simfonia Apei durează aproximativ 45-50 de minute, iar accesul este gratuit.
Fie că ești bucureștean sau un simplu turist, magia apei te cuprinde rapid în ritm de dans, în combinație cu acele culori minunate și melodiile atent alese. Toate aceste elemente creează o poveste unică. Spectacolele începute din 2018 au fost concepute astfel încât să ducă vizitatorii într-o călătorie prin 7 lumi care vorbesc despre România – lumea apei, a focului, a pământului, a aerului, lumea vegetală și lumea Centenarului, toate prefațate de lumea astrală. Astfel că, Fântânile Urbane din Piața Unirii sunt luminate și artezienele sincronizate într-un spectacol
Fântânile din Piața Unirii au fost construite la sfârșitul anilor ’80 și reprezintă unul dintre cele mai lungi astfel de sisteme din lume (1.4 km), cu o suprafață a apei de 16.200 m², unic prin modul de dispunere în centrul Capitalei. În 2018, companii de renume internațional, arhitecți, muzeografi, specialiști în divertisment cu apă și design audio video au făcut parte din echipa de proiect.
Pentru reabilitarea fântânilor s-au utilizat echipamente și s-a implementat tehnologie de ultimă generație în materie de divertisment cu apă, unele elemente fiind unice în Europa, precum „High Speed Vario Master” – un grup de jeturi de apă care se mișcă rapid și transformă într-o clipă forma originală de jet vertical într-un caliciu de apă. În același timp, jeturile se rotesc după ritmurile muzicii, adăugând un plus dinamic și vizual în momentele de apogeu ale show-ului. Un alt efect spectaculos sunt jeturile de apă lansate de aer comprimat, care apar subit și care sunt integrate în sistem pentru a puncta coregrafia coordonată pe muzică, mai ales în timpul momentelor dramatice. În afara efectelor speciale menționate, „fundația” spectacolului este formată din multe jeturi de apă parabolice și verticale, controlabile, care pot fi iluminate puternic în orice culoare. Acestea sunt create de o multitudine de pompe, lumini și duze dinamice de ultimă generație. Pe cele patru „ecrane de apă” orientate spre cele patru puncte cardinale, de la fântâna centrală din Piața Unirii s-a creat o platformă multimedia imensă pe care se fac proiecțiile temei spectacolelor.
Interesant este faptul că toate echipamentele au fost instalate în bazinele și structurile deja existente. Sistemul monitorizat complet digital permite acum controlul oricărei unități individuale din cele 44 de fântâni independente, dispuse pe o lungime totală de aproape 1,4 kilometri de-a lungul Bulevardului Unirii.
Cu siguranță vei dori să revii în fiecare seară la fântânile din Piața Unirii, București și să asiști la acest show frumos, cel al Simfoniei urbane. Un eveniment marca Apa Nova și Primăria Capitalei București.
Calator in Tara Mea pornește la drum, speram să fiți alături de noi si cine stie, poate sa va alturati nouaă în calatoria nostra pe plaiurile mioritice, unde veti descoperii locatii de care nu ati mai auzit pana acum, locatii superbe din Romania, care va vor face sa fiti mandrii de tara nostra!
Ne puteti gasii si pe pagina de Instagram romania_ig, pe pagina de TikTok romania.ig si pe instagram mariiaa05.d
Surse:
https://www.instagram.com/reel/Cd2oC9iKr8C/?igshid=YmMyMTA2M2Y=
https://www.seebucharest.ro/simfonia-apei/
https://www.apanovabucuresti.ro/informatii-utile/stiri/fantanile-piata-unirii-recod-mondial
Articol redactat de: Petcu Diana Maria