Cascada Pruncea: Comoara Buzaului
Când vorbim despre planuri de călătorie, se știe că județul Buzău nu este primul pe listă. Barajul Siriu este frumos, Vulcanii noroioși sunt spectaculoși, dar fară prea mult timp de gândire, nu prea ne vin în minte și alte locuri de vizitat în această zonă. Cu toate acestea, mai exista câteva comori ascunse, iar despre una vă voi povesti astăzi și anume cascada Pruncea sau Cașoca.
Unde este Cascada Pruncea
Aflată pe raza localității Cașoca, cu aces din DN10, la aproximativ 2 ore distanță față de Brașov și Buzău, cascada Pruncea, încă nepopulară uimește prin frumusețea sa.
După cum am spus, accesul se face din drumul national 10, în localitatea Lunca Jaristei, spre satul Cașoca, un sat liniștit și pitoresc. Parte din drum este asfaltată, iar cealaltă este pietruită. Drumul este accesibil, mai ales în perioadele uscate, dar ideal ar fi o mașină cu garda ridicată. Din localitatea Lunca Jaristei, există un indicator către cascadă, ce menționează distanța de 4.5 km. Făcând un experiment, pot spune că este destul de aproape de adevăr, deși poate nu pare.
Drumul poate fi parcurs și cu bicicletele, dar și pe jos, însă fiind o drumeție prin drum forestier trebuie avut grijă la animalele sălbatice.
Până la cascada, răul Casoca, uimește prin susurul lin de apă, și prin micile cascade pe care le formează până în amonte. De asemenea pădurea deasă, dar și micile pajiști perfecte pentru camping te îmbie în liniște. Mai există case și pensiuni risipite, dar preponderent este o ieșire plină de natură.
Odată parcurși cei 4,5 km, pe partea dreaptă există indicatoare spre un drum ce coboară în pădure spre cascadă. Mașinile pot fi lăsate atât la drumul principal, dar dacă nu este aglomerat se poate coborî.
O data ajunși la baza drumului, două cabanute te întâmpină alături de o hartă și indicatoare, în capul scărilor care coboară la rău. Zona este amenajată și curată, există măsuțe și băncute pentru a vă bucura de priveliște, există coșuri de gunoi pentru a întreține și menține zona, iar una dintre căsuțe oferă posibilitatea de a încercă airsoftul.
O data coborâte scările în partea stangă se arată cascada Pruncea, care oferă o priveliște încântătoare. Este un colț de Bali în România, ochiul de apă fiind înconjurat de verdeață din orice parte.
După cum am spus zona încă nu este foarte populară, motiv pentru care mers, în cursul săptămânii sau dimineața devreme, vă puteți bucura de peisaj în liniște și să vă lașați purtați de magia locului.
Până data viitoare vă invit să citiți și articolele colegilor.
One thought on “Cascada Pruncea: Comoara Buzaului”